Cum, iar IJJ Alba? or sa zica astia ca am ceva cu ei…
M-am uitat pe structura organizatorica a acestui IJJ… si mi se pare cam stufoasa. Prea multi oameni mananca bani degeaba. De exemplu la
serviciul organizare si coordonare misiuni avem:
- Misiuni de pază şi protecţie instituţională
- Misiuni de ordine publică şi negociatori
- Prevenirea şi combaterea criminalităţii;
la serviciul management organizatoric si operational:
- Planificare şi operaţii
- Monitorizare misiuni şi evenimente
- Organizare, evaluare,mobilizare si planificare resurse;
sau la serviciul informatica si comunicatii :
- Compartimentul Comunicaţii
- Compartimentul Informatică
- Cifru şi Comunicaţii Secretizate.
Toate compartimentele astea nu puteau fi unite intr-unul singur, unul pt misiuni, altul pt management, iar celalalt pt info & com? De fapt cam asa erau odata, numai ca acu’ vreo 2 ani, parca, pe fondul unor restructurari (reorganizari), cica pt a se face economii in privinta cheltuielilor cu salariile, s-au inventat niste compartimente ce au fost trecute in subordinea unor servicii (implicit conduse de noi oameni numiti pe functia de sef serviciu). A draq reforma…
Cat despre pesonalul (ne)calificat incadrat la birouri n-are rost sa mai vorbim, ii stim! toti is neamuri, o mare familie, iar daca as fi rautacios m-as apuca sa dau exemple despre fiecare aratand cu degetul ca in directia celor de la informatica, ce au trecut la adresa de contact o adresa de mail pe domeniul yahoo.com, nu pe jandarmeriaalba.ro, cum ar reprezenta o cerinta obligatorie pentru niste oameni calificati, singuri pe ceea ce fac, care si-ar merita banii incasati luna de luna…
Trist si dezamagitor este faptul ca Inspectoratul Judetean de Jandarmi Alba nu este singurul caz din tara. De fapt cam peste tot (la birouri) se freaca menta si se cheltuie cu nemiluita, in timp ce talpa tarii (jandarmii pe care ii vedeti pe strazi) pune geana pe tot ce miroase a contravenient, sanctioneaza, vin bani la bugetul statului, iar “baetii” de la birouri toaca pt ca au de unde… Cum, nu stiati? Scuze, de vina sunt armata de purtatori de cuvant ai Jandarmeriei Romane, alti frecangii ce ar trebui sa-si caute de munca in alta parte, dar deh… cine are noroc are:
ps: va rog, daca se poate, cineva din partea casei sa le transmita celor 3 crai (sefi) din Alba ca daca te pui pe site cu pixul si agenda in fata nu inseamna ca iti creste neaparat IQ-ul:
Pe acelasi subiect:
- IJJ Alba – achizitii sub semnul intrebarii…
- Banii de haine: interese vs. criza
- Criza si Boss-ul din IJJ Satu Mare






NU ŞTIU CE AI TU ÎN CAP SAU DACĂ AI CEVA. DACĂ EŞTI PROST, STAI ÎN BANCA TA. TE APUCI TU SĂ FACI RESTRUCTURĂRI…
Da’ bine ca esti tu destept,ca dupa ce te simti mai si semnalizezi
… Apropo, oare cine crezi ca mi-a atras atentia asupra IJJ-ului la care lucrezi?
Asa baieti, dati din casa! De asta avem nevoie acum! Bravo! Intarata-i drace!
@luc, in momentul in care faci pe cineva prost, trebuie sa-i spui si motivele. in cazul in care sunt de gasit aceste motive, daca nu, inseamna ca esti un jandarm lingau si pupincurist. priveste spre toate ijj-urile si o sa vezi ca prima data sunt ocupate functiile de la birou, in procent de 100%. pt tine este ceva normal ? daca ne uitam in urma cu cativa ani buni, o sa observam diferenta. ogramada de functii si birouri s-au infiintat in jandarmerie. era oare nevoie ?
Auzi admin_cnsas?! Te pomenesti ca esti situ vreun SHEF d’ala care nu-si mai incape in piele din moment ce tzi-a ”atras” atentzia cineva asupra Ijj ului la care lucreaza persoana careia i-ai scris…..De fapt trag o singura concluzie……ori esti ”shaf” ori esti una dintre persoanele care incearca sa se bage in unele cercuri in care inca n-are vocabularul adecvat macar sa-si impuna punctul de vedere…..ce sa mai vorbesc de scrupule….
Cu toata stima fatza de o persoana pe care nu o cunosc,lasa deoparte impresiile de leader impus…ca nu tzine….
bine ai venit iepurasule printre cei drepti
). timpul le rezolva pe toate si o sa-ti dai seama de fiecare dintre noi ce hram poarta. prima impresie cateodata inseala. in rest, daca esti jandarm stii ca ceea ce a scris este valabil pt majoritatea institutiilor din MAI. binenteles in majoritatea institutiilor, cand seful a prins radacini in scaun, sau au spatele asigurat (politic, rudenie, sau de ce nu prin sponsorizare) isi fac de cap cu tupeu si nesimtire. in majoritatea cazurilor, functiile bune sunt ocupate prn ordinul lui, chiar daca sunt prin examen. aici nu spun lucruri noi, dar majoritatea sunt slugile inspectorilor sefi, pt ca el dicteaza tot intr-o unitate. deci majoritatea subordonatilor nu au curajul sa-i spuna ca este gresit ceea ce ordona. cunosc foarte multe “lucraturi”, cand insp. sef i-a lucrat pe multi prin simplul motiv ca au avut curajul sa-i spuna ca ceea ce face nu este corect.
iar ca sa nu deviez de la subiect, acolo la ALBA, sunt mult mai multe nereguli (din cele auzite), dar au mai fost controale, care au venit si au plecat fara sa constate prea multe. despre o asemenea vizita si cele constatate (s-a constatat, dar nu s-au luat masuri) s-a intamplat dupa cate stiu si la Satu Mare. corb la corb nu-si scoate ochii.
salut iepurashule! mai… nu-s nici shaf ce nu-si incape in piele si nici vreun sferftodoct dornic de a intra in randul oamenilor destepti din anumite cercuri jandarmeresti sau ale MAI-ului. din pacate pt mine nu ma pot ridica la nivelul lor de mari agramati ai limbii romane. asta e! iar ce citesti aici sunt opiniile unuia care va pleca in civilie, scarbit de o multime de oameni considerati somitati, mari valori, titani doar pt ca ocupa un scaun bine platit si au relatii in jurul lui Basescu, Blaga sau altor oameni ce terfelesc legea fara nicio jena. daca ai idee, cati dintre sefii de ijj-uri ocupa posturile actuale ca urmare a sustinerii unui concurs? cati? fac referire la concursuri corecte, nu aranjate. de asta in fruntea ijj-urilor si unitatilor gasim toti agramatii, toti nebunii, disperatii, pilosii, oameni care sa n-aiba insusiti macar cei 7 ani de acasa, oameni ce se uita la o carte despre codul bunelor maniere ca dracu la tamaie.
iar cand ma gandesc ca in prezent, iar in viitor la privat, platesc impozite si tva pt ca agramatii despre care vb sa ia luna de luna salarii ce se apropie de 10.000 ron… imi vine sa iau calea strainatatii.
Nu cred ca exista cuvinte potrivite in a-mi exprima dreptatea ce tzi-o dau,admin_cnsas, referitoare la ceea ce ai scris despre sefii din institutiile de stat si despre nivelul lor de pregatire….Daca e sa o luam cu inceputul ( ma refer la modul in care acced aceste persoane in functii de conducere) cunosc si eu exemple de Inspectori Sefi care nu numai ca sunt ” agramati” ( am folosit termenul utilizat de tine deoarece denota cea mai caracteristica trasatura a lor)….dar cred ca tot ceea ce stiu este corect…”Datorita lor” o gramada de colegi de-ai mei au facut ceea ce ai scris tu ca intentionezi….au luat calea strainatatii…..cunosc chiar ofiteri cu Academia facuta la zi care au plecat…
Foarte bine au facut…in primul rand ca, banuiesc, nu mai trebuie sa-ndure stresul ce-l indur eu la munca si in al doilea rand afara au posibilitatea sa fie apreciati la adevarata lor valoare si nu persecutati ca la munca de ce sunt mai destepti decat cei care se dau drept ” destepti”…
Nici eu n-as sta pe ganduri, as face la fel daca situatia mea in tara ar fi de asemenea natura incat sa-mi permita sa fac asta…Din pacate sunt obligat sa raman si sa exercit un loc de munca de care sunt scarbit pana peste cap…
Am scris pe I.J.J Satu Mare mai multe referitoare la conducatorii ”impusi” ai unitatii asa ca te invit sa citesti ce am scris acolo deoarece nu vreau sa ma repet…In orice caz…mai am inca multe de adaugat….numai ca trebuie sa mi le aranjez bine ca sa fie cat se poate de clare, deoarece , avand prea multe de zis, am tendinta de a nu scrie tot ci de a le ” mesteca” in gandul meu , ceea ce ma poate aduce in situatia de a nu ma face prea bine inteles …deoarece am uitat sa scriu vreun detaliu…
Dar o sa fiu cat se poate de atent la acest detaliu astfel incat cine merita sa primeasca o descriere cat mai detaliata despre asa-zisele ”competente” dobandite de-a lungul meseriei lor…
cica D-zeu nu bate cu bata. vreun Decebal, Traian, Closca, mi-a suflat pe la ureche ca acest HERTA, a primit o palma de la D-zeu, cand i-a luat foc cabana care a fost facuta cu ajutorul soldatilor. binenteles ca a fost controlul pe capul lui (de la bucuresti) dupa ce era terminata cabana, dar dupa cum am mai spus … corb la corb nu-si scoate ochii si a fost gasit in regula.
acest “psl-ist”, mi-a spus ca a prins curaj dupa ce a citit de aici http://jandarmi.net/blog/2010/08/ijj-alba-neorganizare-pe-timp-de-criza/
si de aici
http://jandarmi.net/forum/index.php?topic=205.new#new
Sunt maiorul Stocheci Ticuta de la IJJ Teleorman.
Si inspectorul sef de la IJJ Teleorman a fost numit la fel in functie: prin concurs blatuit, are toti sefii la picioarele lui, primeste mita, bunuri, cadouri, atentii, servicii, de la subordonati pentru a le favoriza ocuparea functiilor si sa o duca bine acestia.
Ce viata e la Teleorman, …daca te ploconesti la inspectorul sef
La puscarie cu totiiiiiiiii
HA HA HA HA HA
Va salut dragi colegi. Am o problema, va rog sa ma ajutati daca se poate. Sunt absolvent al Scolii de Subofiteri De Pompiri si Protectie Civila Pavel Zaganescu. Am absolvit scoala in 2008. Am ales un loc intr-un judet la un detasament si am fost pus pe functia de conducator auto-autospeciale. La repartizare am fost informati ca functia minim pe care putem sa o ocupam este de conducator autospeciale. Am ocupat aceasta functie pentru ca nu existau functii de comandant echipaj in acel an. Am fost multumit si chiar iubesc aceasta functie. In toti acesti ani nu am avut probleme de nici un fel.Sun un subofiter linistit si imi fac treaba. Si acum vine problema…..acum vreo 2 saptamini am fost chemat de comandantul unitatii , am fost informat cu privire la desfintarea unor posturi de conducatori auto si am fost pus ca si SERVANT , absolvent al unei scoli de subofiteri pe aceeasi functie ca si colegu care a terminat liceul in vara si in toamna a devenit pompier. SUPER. Nu am de gand sa stau cu mainile in buzunar. Vreau sa fac ceva. Am invatat forte mult si am indurat prea multe ca sa fiu injosit. cREDETI-MA ca m-am gandit sa imi dau demisia si sa platesc scolarizarea decat sa fiu asa. Va rog sa ma ajutati. Am de gand sa ma lupt cu MORILE DE VANT. Vreau sa fac rapoarte si chiar sa dau in judecata. Nu ma intereseaza ce patesc sau daca ma dau afara. Stiu ca exista un ordin al ministrului internelor care precizeaza incadrarea pe functii al absolventiilor scolilor de subofiteri. Nu gasesc asta . Daca aveti cunostinta de cauza . Va rog anuntati-ma
http://alba24.ro/surse-sute-de-jandarmi-din-alba-anchetati-de-dna-bucuresti-ar-fi-folosit-adeverinte-de-venituri-nereale-pentru-a-beneficia-de-credite-bancare-88521.html
Mosneag…herta,herta…mosneag…
Doua nume de trista amintire…doua personaje cheie,doua progenituri provenite din bucataria coruptiei.Se stie doar,contabilul sef al acestui IJJ-SRL-este unul din cei care,mai mult s-au nu,are un cuvant greu de spus atunci cand vrea cineva sa intre in aceasta ,,familie,, a lui herta.Doar el insusi are in unitate,se spune pe la colturi,o ruda.Venita pe bune!
Nu stiu de ce,dar am impresia ca nu se vrea o curatenie totala a acestui sistem.Aceste prsonaje de la inceputul anilor 90,sunt infipte iremediabil in scaune, si ung continuu osiile acestui carusel piramidal.Pestele de la cap se impute,spune o vorba de duh.Insa unde incepe capul acestui mare ,imens rechin ,pe care nimeni ,nici un pescar nu vrea sa-l rapuna ? Acest mos-neg de la IJJ _SRL Alba,se stie foarte bine,are antente la B.Se descurca,unge unde trebuie si,in colaborare cu herta si Rusu,bucatarul sef,duc <> acestei companii cu multe ,,succesuri,,.Sa nu uitam ca,pentru a evita vremurile grele,de criza,herta si rusu si-au pus familiile la adapost,adica si-au angajat proprii fii in curtea lor.CE examen BETON au dat !
Nu va asteptati sa patesca ceva cei de la Alba.Povestea cu pestele si capul lui ar trebui inserata cu litere aurii pe toti peretii de institutii publice din acest ,,stat,, de rahat.Apoi,prin lege,introdu-sa in Constitutie.
Astăzi am purtat o discuţie cu un baiat din Blaj care mi-a spus că prin 2005 a discutat cu contabilul sef al IJJ Alba Moşneag despre angajarea in Jandarmerie .Acesta i-a spus că dacă dă 3000 de euro îl angajază din ziua următoare .Neavând această sumă a renunţat la a mai face vre-un demers .Se aud bârfe că unii subofiţeri care au rămas în sistem au dat sume importante contabilului sef de la Alba cînd s-au angajat (pe doi îi ştiu sigur că au dat bani la angajare ,unul a luat bani de la un cămătar din Blaj pentru a da suma de bani cerută iar celălalt a vândut două vaci ale socrului său pentru a da onorariul. Vă întreb dintre cei care au luat credite cu adeverinţele acelea cu salarii umflate ce sume au decartat contabilului sef şi inspectorului şef ???
E normal sa fie asa.Cei care au ramas in familia herta sunt oamenii care,inainte sa intre in institutie, au pus plicurile la poarta.Adeverintele acelea,in curand, vor deveni foarte curate si legale.Herta cu ai sai soldati,gen hada,daramus si altii, vor iesi din nou imaculati.Si povestea va continua .Adica isi vor relua vechile metehne pentru care au fost creati.Isi merita oare salariul aceste lipitori umane ? Din ce bani sunt platiti ? Nu cumva din banii cetateanului de pe strada pe care,cu nerusinare herta si mosneag il traduc si il mint ?
Tin sa le amintesc acestor doi INFRACTORI ca epoca fanariota a apus de foarte mult timp.