
foto: wikipedia.org
Asta reprezinta pt mine ziua de 1 Decembrie incepand cu anul 2010. Mi-ar fi rusine fata de cei care au luptat pt independenta Romaniei daca as considera ziua alfel, n-as mai putea sa dorm linistit pe propria-mi perna daca as numi Romania de azi tara libera, ar insemna sa calc pe sangele celor care si-au dat viata la Revolutie ca noi sa traim liberi, ca noi sa ne guvernam viata, societatea dupa reguli democratice, nu dupa cum adie vantul in urma dictaturii altor fost comunisti azi democrati pretinsi prin minciuna…
Uitati-va in jur, peste tot o mana de oameni zic ca e bine in Romania, culmea… oamenii cu legaturi la varful puterii, iar restul, milioanele de romani sunt obligate sa fuga din tara pentru ca nu mai pot supravietui, pentru ca serviciile sociale exista doar cu numele: sanatatea e la pamant, adica ceea ce ar trebui sa ne protejeze viata, asistenta sociala la fel; pe strazi ti se da in cap, iar jafurile sunt de domeniul cotidianului in timp ce institutiile Statului insarcinate cu asigurarea sigurantei cetateanului (Politie, Jandarmerie, samd) gem de coruptie sub acoperisul MAI-ului in stranse legaturi cu interlopii tarii; armata e la pamant, vanduta oamenilor cu interese de afara, iar singurul sau pretext pt care mai exista pare a fi incheierea de contracte de ordinul milioanelor sau miliardelor de dolari. Iar in urma acestor cateva realitati expuse eu ar trebui sa sarbatoresc, pe 1 Decembrie 2010, Ziua Nationala a Romaniei, sa-mi bat joc de sacrificiile stramosilor mei, ce si-au varsat sangele pentru ca tara sa fie libera, sa se autoguverneze, sa nu fim slugile nimanui, iar fiecare om sa-si hotarasca destinul fara a fi conditionat sa se umileasca devenind sclavul celor care detin puterea?
Niciodata!
In acelasi timp mi-e rusine sa mai merg pe strada purtand o uniforma cu insemnele Romaniei, in timp ce multi dintre colegii mei manifesta o atitudine obedienta fata de puzderia de sefi si sefuti (alte capusi ce seaca tara), care la randul lor se intrec in atitudini slugarnice in fata celor care detin puterea…
Ori asta contravine onoarei si demnitatii militare!
Eu am intrat in Jandarmeria Romana copil, prea crud m-am integrat in randurile celor care compun arma asta, dar… pe timpul acela… era o onoare (chiar daca dpdv al unui simplu cetatean) sa ajungi cadru militar, cu atat mai mult ca om al legii. Nu in sensul ca-ti vei face munca dupa bunul plac, ci in cel al dreptatii, al faptului ca vei aplica legea nediscriminatoriu, fara a tine cont ca cel care a incalcat legea este om de rand sau ales al puterii…
Azi… legea se aplica doara supra celor mici pt ca oamenii puterii il suna pe seful tau sa-i dai drumul sa plece… Iar cel care va pierde esti chiar tu! Om al legii cu numele ca in realitate… tot un slugoi esti (chiar daca te-ncapatanezi sa negi).
Iar dupa toate astea, ca reprezentant al legii, chiar daca mai mic, am vreun motiv sa consider 1 Decembrie drept Ziua Nationala a Romanei?
De vreo cateva luni ma uit la filme istorice, chair daca facute pe vremea lui Ceausescu… Am ramas uimit de o vesnica problema a romanilor: saracia. Majoritatea domnitorilor si… mai recent presedintii au cerut poporului asta sa munceasca si mai mult. Din ce in ce mai mult… Slugarnicia, in timpurile noastre obedienta, de asemenea a fost prezenta si privita drept singura cale de a promova pe linia statutului social. Rar, foarte rar, s-a ridicat cate un roman (cu cheag bieneinteles) pt a lupta pt popor, pt a ne scoate de sub tirania si jugul altor popoare, insa in majoritatea cazurilor a platit cu viata pentru asta. Cred ca am fost blestemati de cineva sau… asta ne e menirea ca popor incat mereu sa fim asupriti si sa slugarnicim la poarta altora… Cei care se ridica sunt la fel de trecatori ca si zilele vietii unui om, simple amintiri ce-ti ofera pretextul de a spera (1, 2, 3, 4, samd)
Romani, ma rog, cei care cititi aceste randuri…nu participati la sarbatorirea zilei de 1 Decembrie! Asta nu e ziua voastra, e a lor. A celor care jefuiesc tara si va mint ca aceasta sacra zi va reprezinta in continuare. Se folosesc de astfel de zile pentru a nu va da seama ca sunteti robii unor hoti, ca legea se aplica doar asupra voastra insa nu si a celor din randurile puterii…
E alegearea voastra: de veti fi in continuare slugi (mai nou obedienti) sau demni de tara si stramaosii ce si-au varsat sangele pentru viitorul vostru…
In amintirea zilei de 1 Decembrie …
Share
Ultimele Comentarii: